Ionel şi Cristina Garoafă trăiesc viaţa ca într-un dans. Vijelios, ameţitor şi ritmat, cu zâmbetul pe buze şi cu o vitalitate de invidiat, aceasta este formula căsniciei perfecte pe care cei doi dansatori au descoperit-o împreună la Ansamblul „Maria Tănase“. Prin dans s-au cunoscut şi, de mai bine de 15 ani, cei doi soţi „dansează“ unul cu celălalt pe scena atât de tumultuoasă a vieţii.
I-am găsit într-o zi obişnuită de lucru: dis-de-dimineaţă, chiar într-o pauză de la repetiţii. Ionel Garoafă, coregraful, punând ordine între programul cu trupa ansamblului şi orarul său de profesor la nenumărate şcoli din judeţ. Cristina Garoafă, dansatoarea şi (neoficial) asistenta coregrafului, încercând să-l ajute pe şef la serviciu şi pe soţ la celelalte activităţi ale zilei. În ciuda orarului extrem de încărcat, nu au părut deloc deranjaţi de întrerupere. Ba, dimpotrivă. Cu zâmbetul pe buze şi cu o vioiciune de invidiat, soţii Garoafă s-au aşezat să-şi depene povestea de iubire şi de carieră, care le-a îngemănat aşa de frumos vieţile. Ca într-un dans.
De la lupte libere, la dans
S-au cunoscut în 1992, la ansamblu, desigur. La vremea aceea, erau amândoi dansatori. Ionel avea deja experienţă în domeniu – absolvise Şcoala Populară de Artă (cu ambele secţiuni – dans popular şi dans modern) şi activase ca dansator, solist dansator şi chiar asistent coregraf în trupele de dans ale întreprinderilor IUG şi Electroputere, la Ansamblul „Trandafirul“ al Centrului Creaţiei Populare Dolj şi la acela al Şcolii Populare de Artă.
„Mă apucasem serios de treabă încă din liceu“, îşi aminteşte Ionel Garoafă. „Prietena mea de atunci m-a ameninţat că, dacă nu mă duc la dansuri cu ea, nu mai vorbeşte cu mine. Vă închipuiţi… până atunci fusesem sportiv de performanţă, la lupte libere! Dar dansul m-a prins imediat cu tentaţiile lui: fete multe, spectacole şi petreceri“, râde dansatorul. „Aşa că am ales cariera artistică, promiţătoare la vremea aceea“.
Spre deosebire de soţul său, Cristina a învăţat să-i placă dansul. „Tata m-a obligat să mă înscriu la Şcoala Populară de Artă“, povesteşte soţia coregrafului. „Mie nu-mi plăcea deloc. Şi nici nu mi-era uşor: aveam ore la liceu dimineaţa, iar după-amiaza mergeam la repetiţii. Când am terminat liceul, am luat o pauză – cam de un an -, să mă angajez. Apoi, la insistenţele unei prietene, am venit la ansamblu şi am dat examen. Am luat şi am rămas aici, ca dansator profesionist“.
Un an de curte asiduă
Tot din pricina „prietenei“ s-a produs şi întâlnirea dintre cei doi.
„Pe atunci, Camelia era iubita mea“, povesteşte Ionel amuzat, cu ochii la reacţia soţiei. „Dar la scurt timp după ce a adus-o pe Cristina în ansamblu, ea a plecat în străinătate definitiv. Chiar dacă am plăcut-o de cum am văzut-o, abia atunci mi-am permis s-o abordez pe Cristina: m-am dus la ea şi i-am cerut o ţigară. Evident că nu mi-a dat – era o fiţoasă, aşa cum îi spunea şi numele: Râzgâitu! Ei, atunci m-am hotărât: mi-o fac prietenă, oricât de mult timp şi efort îmi va lua!“.
Luni de zile au durat tentativele lui Ionel de a o cuceri pe Cristina. Cu toate repetiţiile zilnice, cu toate spectacolele şi petrecerile de după, fata nu se lăsa cu una, cu două! În cele din urmă, după un an încheiat, tânăra a cedat.
„Eee, dar nu chiar uşor!“, precizează Cristina. „Am mers la ziua surorii mele şi toată noaptea s-a ţinut de capul meu. Până la urmă, spre dimineaţă, am acceptat să dansăm împreună. Şi aşa m-a cucerit şi ne-am împrietenit!“, îşi aminteşte Cristina momentul în care a depus armele în faţa celui care avea să-i fie soţ.
Succesele s-au ţinut de atunci lanţ pe ambele planuri. Profesional, Ionel şi Cristina s-au completat reciproc şi s-au susţinut ori de câte ori a fost nevoie. Au mers la nenumărate spectacole şi festivaluri, au câştigat premii şi aprecieri. Turneele n-au întârziat nici ele, iar în timpul lor, departe de casă şi de rude, relaţia dintre ei s-a consolidat din ce în ce mai mult. N-au lipsit însă nici micile „accidente“, care, dincolo de neplăcutul lor, au dat mai multă savoare poveştii de iubire înfiripate între cei doi dansatori.
„Eram într-un turneu la Baia Mare, cred că printre primele, de când eram împreună“, îşi aminteşte Ionel. De alături, soţia începe să râdă, ştiind deja ce urma să audă. „Înainte de spectacol, i-am dat şi eu Cristinei să-mi calce pantalonii. Prima dată când am îndrăznit aşa ceva… Cred că de emoţia gestului, a uitat fierul în priză, pe covor. L-a topit. Am mutat toată mobila din cameră, la plecare, să ascundem arsura…“
Prima ieşire din ţară a fost în 1994, în Grecia. Poate datorită faptului că anul acela a coincis şi cu naşterea fiicei lor, Irina, poate datorită ospitalităţii gazdelor, locul acela minunat le-a rămas definitiv în amintire, motiv pentru care s-au întors pe ţărmul Mării Egee ori de câte ori Ansamblul „Maria Tănase“ a mai primit câte o invitaţie.
Abia în 1997, Ionel şi Cristina şi-au oficializat căsătoria. Trecuseră examenul!
Salarii de bugetari, turnee… gratis
Au urmat nenumărate turnee în Bulgaria, Egipt, Franţa, Italia, Spania, Serbia şi chiar Bosnia, acolo unde soţii, alături de dansatorii ansamblului, au dansat în faţa Scorpionilor plecaţi în misiune. De la simplu dansator profesionist, Ionel a urcat, pe rând, treptele carierei: a devenit solist dansator, maestru de dans, asistent de coregraf şi, la numai 27 de ani, chiar coregraf. În 2004 a absolvit Academia de Dansuri Folclorice. Soţia i-a fost de fiecare dată alături.
„Era destul de greu să plec de acasă. Ea rămânea cu copilul şi trebuia să rezolve toate treburile gospodăreşti. La început, până să ne facem o situaţie, ne-a fost mai greu. Am stat o perioadă la o bătrână, care urma să ne doneze casa dacă aveam grijă de ea. Rudele ei s-au răzgândit, însă, aşa că ne-am mutat cu chirie. În 2000 am reuşit, în sfârşit, ajutaţi de părinţi, să ne cumpărăm un apartament. Ne-am descurcat cum am putut, pentru că în meseria asta nu sunt câştiguri fabuloase. Avem salarii de bugetari, iar turneele nu sunt plătite. Avem asigurată cazarea, uneori transportul şi, rar, câte o diurnă de 10-15 euro pe zi“, a spus coregraful Ionel Garoafă.
În timpul liber – compozitor şi scriitor
Cu toate neajunsurile financiare, cei doi nu au renunţat niciodată la dans. Dimpotrivă, ori de câte ori cineva le-a cerut sprijinul, dansatorii au răspuns apelului şi au mers să predea lecţii sutelor de elevi de pe tot cuprinsul judeţului. Şi aceasta, în schimbul unor sume modice şi la distanţe uneori apreciabile de casă.
„În prezent, sunt profesor la patru şcoli din mediul rural. Programul meu este foarte încărcat: dimineaţa, de la opt, sunt la ansamblu, după-amiază plec la şcoli. Ajung acasă la nouă, zece seara. E drept că nu stau cu familia atât cât aş vrea, dar nici nu vreau să renunţ la pasiunea vieţii mele. Iar atuni când îmi rămâne ceva timp, compun poezii, cântece, scriu piese de teatru şi mă străduiesc să găsesc o cale să-mi public cele două cărţi pe care le-am scris… Adică încerc să le împac pe amândouă, în măsura posibilităţilor“, a spus Ionel.
Irina – cea mai importantă realizare
Cât despre realizările în plan personal, soţii Garoafă au cu ce să se laude. De 15 ani, au vizitat locuri din ţară şi din străinătate la care poate nici nu au visat, şi-au amenajat apartamentul aşa cum şi-au dorit, şi-au făcut nenumăraţi prieteni atât printre nume sonore ale lumii artistice, cât şi printre oamenii simpli, de la ţară, pentru care merg adesea să joace, iar anul acesta chiar au reuşit să-şi cumpere o maşină. Însă, aşa cum singuri mărturisesc, cea mai importantă realizare rămâne fiica lor, Irina, astăzi în vârstă de 13 ani.
„Ne-a dat Dumnezeu un copil cuminte şi bun, care a învăţat să ne respecte meseria, să ne înţeleagă ori de câte ori am plecat în turnee şi am lăsat-o singură acasă, dar care ne-a şi însoţit cu plăcere şi chiar a jucat alături de noi, atunci când a avut ocazia. A învăţat să danseze de mică şi este un adevărat talent. Mai mult, compune cântece, scrie versuri şi desenează excepţional. Nu ştim încă ce va alege în viaţă, dar cu siguranţă va avea succes. Doar este fiica noastră“, lasă soţii Garoafă să se înţeleagă restul poveştii lor, atât de frumoase.
